PASSEPARTOUT DE TOAMNĂ

Mă poartă toamna pe alei pustii,
Un gri intens îmi umple călimara,
O brumă fină cade peste vii
Și-un galben-auriu peste câmpii,
În timp ce vara,-ncet, coboară scara…

Mă poartă gândul pe cărări de dor,
Mă simt precum o frunză legănată
Și mă cuprinde-așa… ca un fior,
Când întomnarea-n suflet îmi măsor,
Căci știu c-am fost și eu lăstar… odată.

Mă poartă pasul pe poteci de timp,
Mi-s anii șiruri de cocori ce zboară,
Lumini și umbre-aleargă-n contratimp,
Se trece efemerul anotimp…
O, cât de repede se face seară!

Mă poartă drumul printre codri goi,
E vremea arămiului aproape…
Și parc-aș face zborul înapoi,
Dar… mă îndrept înspre amurguri noi,
Amieze blânde plămădesc sub pleoape.

Mă poartă visul către-un cer senin,
Cuprind lumina-n suflet, să-mi ajungă
Cât să îmi țes din ea un alt destin,
Căci mă-ntristează-al verdelui declin
Și-a vieții toamnă… nepermis de lungă.