Mi-am împletit din gânduri azi, cu nostalgie, Cărări de dor spre anii de demult. În inimă se zbate-o clipă prea pustie, Cu tresăriri de şoapte şi tumult... Mă-ntorc încet, tăcut, pe drumul de-altădată, În prag pe mama nu o mai zăresc, Tărâmul cald, de vis, ce m-aştepta odată, În amintire-acum îl retrăiesc... Mi-e dor de satul vechi, cu coame verzi, abrupte, De boarea ce-o simțeam în asfințit... Sunt vise dulci ce dintr-un basm parc-au fost rupte Şi risipite-n clipa ce-a pierit... Cu pasul ostenit de trista-nsingurare, Când lacrimi nu mai sunt de-atâta plâns, M-aşez pe-aceeaşi prispă şi absența-ți doare, Câte trăiri cu tine-aici am strâns... O, cât de mult aş vrea în pragul casei, mamă, Să mă priveşti cu ochii tăi senini, S-aud din nou cum glasul tău în zori mă cheamă, Cu mângâieri durerea să-mi alini... E-aşa de tristă lumea asta fără tine, Te port mereu în suflet c-un fior... Să-ți spun cât te iubesc, cuvinte-s prea puține, Mi-e dor de tine azi, mi-e-aşa de dor...
Violeta Andrei Stoicescu 