E-atâta cânt sub bolta cerului albastră Când fața soarelui surâde-n zori... O adiere caldă-mi bate în fereastră Sosind c-un susur blând, ca de viori... Şi-a pus pe umeri vara, haina ei pestriță, Şi-n păr şi-a prins un voal strălucitor, Împodobit cu albe flori de romaniță Şi cu parfum de crini seducător... Ascult cum fredonează-ncet povestea vieții Un trandafir, la margine de drum, Ca o minune în răcoarea dimineții, Şi-aş fredona cu el dar nu ştiu cum... Mai las să-mi picure în suflet şi-n privire, Din mirul dulce-al florilor de tei, Ce-şi leagănă splendoarea-n son de reverie, Valsând în pas cu vântul pe alei. Poemul meu l-am scris pe-un fir plăpând de iarbă, Ce-a tresărit trezit ca dintr-un vis, L-am mângâiat uşor şi mi-am văzut de treabă... Şi-a-nmugurit pe-un colț de paradis.
Violeta Andrei Stoicescu 