Vântul îşi ridică brațele plimbându-şi neliniştea prin noaptea dezbrăcată de iluzii... În labirintul de stele încremenite pe cer îmi odihnesc tăcerile căutând să despic umbrele întunericului, să pătrundă-n suflet lumina născută din plânsul albastru al cerului... Prin coridoarele labirintului, îsi fac loc raze de lună înfigându-şi săgețile în spaimele nopții... Timpul strecoară clipe de aşteptare mângâindu-mă blând pe obraz cu stropi de visare... Târziul îşi mută noaptea în neant lăsând dimineața să pătrundă cu zâmbet prin unghere ascunse de suflet...
Violeta Andrei Stoicescu 