Atunci când muza îi dictează Poetului un vers să scrie, Frânturi de suflet îşi aşază Pe coala albă de hârtie. Ning gândurile în cuvinte, Prind aripi rime-n călimară, Şi se prefac în slove sfinte, În poezie să răsară... Când glasul inimii şopteşte Condeiului fără oprire, În vers, metafora-nfloreşte, Şi se îmbracă-n nemurire. În nopți târzii, tăcut, poetul, Purtat pe-un colț de vis, departe, Îşi creionează-ncet portretul, Şi-a lui poveste scrisă-n şoapte.
Violeta Andrei Stoicescu 