Mi-e dor de-a mea copilărie, De casa veche, cu pridvor, De satul plin de-a lui magie, Fardat cu pulbere de dor... Mi-e dor de stropii reci de rouă, Şi de aromele de crini, De serile cu lună nouă, De trandafirii din grădini... Mi-e-aşa de dor copilărie De fermecatul tău tărâm Cu iz de tei şi iasomie Purtat pe-al vieții caldarâm... Mi-e-aşa de dor de răsăritul Scăldat în razele-aurii, De norii ce pictau zenitul Cu umbre aspre, plumburii... Mi-e dor să beau de la fântână, Mi-e dor de-un susur de izvor, Şi de mirosul de țărână Trezit de ploaie, pe răzor... Mi-e dor de-a mea copilărie Aş vrea în vers să o ascund, Şi s-o prefac în poezie În care-apoi să mă afund... Tot răscolind prin amintire În lumea plină de poveşti, Mă-ntreb cu lacrimi în privire: Copilărie, unde eşti?
Violeta Andrei Stoicescu 