Glasul tăcerilor

M-am oprit din zbor spre seară
Lângă chipul tău durut...
Mă priveai cu ochi de ceară,
Dăltuit în rece lut.

Vântul legăna-n tăcere,
Ca un veşnic trubadur,
Amintiri din alte ere
Peste liniştea din jur. 

Aş fi vrut să-ți fiu aripă
Înspre cerul cristalin,
Dar destinul, într-o clipă,
Ți-a frânt zborul spre senin... 

Şi nu-i nimeni să-mi asculte
Azi al inimii frământ,
Dor, nelinişti, lacrimi multe,
Se aştern peste cuvânt. 

Alergăm pe-a vremii scară,
Anii vieții-s prea puțini,
Sub a timpului povară
Suntem singuri şi străini...