În luna lui Cuptor

Scăldată-n razele de soare, 
Sub murmur rece de izvor,
Se-ntoarce-o filă-n calendare,
E luna lui cuptor. 

Se-aude zgomot de tractoare, 
Şi-un dans de colb cu iz de dor,
Se pierde-ncet, plutind în zare, 
În luna lui cuptor. 

Se-alintă spicul pe ogoare 
Şi se mai strânge câte-un nor,
Ce piere-apoi în depărtare, 
În luna lui cuptor. 

Văzduhul prăfuit tresare 
Când mii de păsări trec în zbor
Spre malul apei curgătoare, 
În luna lui cuptor. 

Sub crengi de sălcii încâlcite, 
Trudit de soarele-arzător,
Căldura zilei mă trimite 
În luna lui cuptor. 

Vibrează-n suflet o chemare, 
Ce-mi poartă gândul călător,
Şi mă opresc pe țărm de mare, 
În luna lui cuptor. 

Zefirul mângâie spre seară, 
Cu foşnet, lanul de porumb...
Iar uneori, aşa-ntr-o doară, 
Se-adună norii ca de plumb,
Vestind furtuna trecătoare, 
Cu fulger alb strălucitor,
Purtând pe brațe-a ei răcoare, 
În luna lui cuptor.