În poarta casei mele văd copilăria...
Pe vechiul drum mă-ntorc cu-atâta dor,
Mi-aştern în poezie astăzi nostalgia
Şi-n lumea-i fermecată mă strecor.
Cu paşi rătăcitori mergând tăcut şi-alene,
M-am tot pierdut pe cale printre spini
Şi m-am trezit cu roua zorilor pe gene,
Pe banca din grădină, printre crini.
Atâtea amintiri îmi reînvie,
Din doruri adunate peste ani...
M-au bântuit furtuni în pribegie,
Cu-arome de trăiri printre castani.
Când mi se face dor şi gândul zboară
Spre-acel tărâm de basm nemuritor,
Îl retrăiesc în vis când seara lin coboară
Şi mi-e de-ajuns să simt al inimii fior.
Ramâi în lumea ta ca de poveste,
Dar dacă mâine-ai să te-ntorci cumva,
Trimite-mi un răvaş, să-mi dea de veste,
Căci vreau să regăsesc copilăria mea!