Cu aripi de vultur mă-nalț peste neguri Sub vraja ce umple al clipei delir, Să sorb din seninul ce toarnă din ceruri Albastrul ascuns în al zilei potir. Privesc cum se-adapă din el răsăritul Ce-nvăluie zarea-n sclipiri de safir, Când roua-n adânc îşi presară argintul, Să mângâie floarea cu dulcele-i mir... Pe boltă o rază de foc scânteiază Iar aripa-mi zboară din nou spre pământ Şi simt cum o pace în suflet se-aşază... Din vis mă trezeşte o boare de vânt. Se-aude-un ecou ca o dulce chemare Ce-mi leagănă gândul rătăcitor... Lumina-şi aşterne a ei sărutare Şi-mi ninge în gând cu petale de dor. Mi-e sufletul aripă-ntinsă spre zare, Plutind peste noapte spre limpezimi, Un abur ce suie spre neuitare, O şoaptă purtată în zbor spre-nălțimi...
Violeta Andrei Stoicescu 