Oraşul nufăr

Gondolier, mai spune-mi, mai spune-mi iar povestea
Despre oraşul nufăr pe ape de cristal,
Pictează-mi-l pe suflet, să duc cu mine vestea
Despre-un tărâm cu punți şi măşti de carnaval... 

Sub un balcon se-aude, când seara lin coboară,
O veche melodie a unui trubadur 
Ce-nvăluie tăcerea-n acorduri de vioară
Şi-aşterne nostalgia pe liniştea din jur. 

Se-aprind lumini şi noaptea îşi cerne-ncet albastrul,
Un pescăruş, departe, se leagănă pe-un val...
Gondolier, priveşte cum se-oglindeşte astrul
În unduiri feline, acolo, lângă mal! 

Răsar timid pe boltă, sclipind, câteva stele,
Amurgul îşi desface pe zare-un roşu fald...  
Un cald fior pătrunde în gândurile mele
Şi-n străluciri se-mbracă cetatea de smarald. 

Perechi-perechi de umbre se-opresc pe la vitrine
Şi se privesc şăgalnic în son venețian,
Oraşul se îmbracă-n topaze şi rubine,
Surprins parcă sub vraja unui magician. 

Străbat de la taverne ecouri în surdină
Iar luna îmi aruncă priviri de porțelan,
Tresar ca dintr-un vis când gondola se înclină,
Gondolieru-ajunge prea iute la liman. 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s