Gondolier, mai spune-mi, mai spune-mi iar povestea Despre oraşul nufăr pe ape de cristal, Pictează-mi-l pe suflet, să duc cu mine vestea Despre-un tărâm cu punți şi măşti de carnaval... Sub un balcon se-aude, când seara lin coboară, O veche melodie a unui trubadur Ce-nvăluie tăcerea-n acorduri de vioară Şi-aşterne nostalgia pe liniştea din jur. Se-aprind lumini şi noaptea îşi cerne-ncet albastrul, Un pescăruş, departe, se leagănă pe-un val... Gondolier, priveşte cum se-oglindeşte astrul În unduiri feline, acolo, lângă mal! Răsar timid pe boltă, sclipind, câteva stele, Amurgul îşi desface pe zare-un roşu fald... Un cald fior pătrunde în gândurile mele Şi-n străluciri se-mbracă cetatea de smarald. Perechi-perechi de umbre se-opresc pe la vitrine Şi se privesc şăgalnic în son venețian, Oraşul se îmbracă-n topaze şi rubine, Surprins parcă sub vraja unui magician. Străbat de la taverne ecouri în surdină Iar luna îmi aruncă priviri de porțelan, Tresar ca dintr-un vis când gondola se înclină, Gondolieru-ajunge prea iute la liman.
Violeta Andrei Stoicescu 