Peste zidurile de marmură ale nopții, se înalță o aripă de lumină, desenând un palid rotocol pe bolta senină. Hoinărind spre neunde, m-am oprit să-mi odihnesc neliniştea pe țărmul însingurat al mării. În poala unui val, Luna îşi leagănă nesomnul sub şoptirile albastre ale întunericului. Din căuşul palmei desculțe, sorb lacrimile cerului ce curg în răcoarea clipei peste cioburi de suflet obosit. E linişte... E noapte... Şi parcă timpul s-a oprit...
Violeta Andrei Stoicescu 