Zburăm cu albe aripi înspre galaxii, Tot rătăcind purtați prin lumi boeme, Cu gândul legănat de-albastre insomnii, Ce-şi picură amarul în poeme. Şoptiri de suflet toarnă în taină din abis, Prin călimări, silabele rămase, Când muza reapare între somn şi vis, Înveşmântată-n straie de mătase... Suntem doar abur risipit în univers Şi-n clipa ce apune cu durere, Frânturi de doruri cad pe-un ultim vers Şi-n urma noastră plouă cu tăcere... Zburăm cu albe aripi înspre galaxii, Printre metafore, condeiul geme, Din pagini de nemuritoare poezii, Ne naştem înc-o dată peste vreme...
Violeta Andrei Stoicescu 