Oceane de singurătate

M-am exilat la capăt de pământ,
Acolo unde marea-şi are începutul...
Şi ca o pasăre cu zborul frânt,
Ascult cum plânge a singurătate, vântul. 

M-am cuibărit pe-o margine de vis,
Acolo unde ning tăceri peste cuvinte
Şi-un fulg de nea ce coborâse din abis,
S-a prefăcut pe-obraz în lacrimă fierbinte. 

Am frânt un colț de suflet, rând pe rând,
Am dăruit din tot ce sunt, la fiecare...
Dar m-am trezit, amarul cupei bând
Şi-am tras în gândul meu, silențios, zăvoare. 

Se-aude dinspre zare murmurând,
Un cântec trist de lebădă, pierdut în noapte...
Şi-n inimă se zbate-un dor flămând,
Ce-adună-n piept oceane de singurătate.