Eminesciană

Bate-un vânt de poezie dinspre lacul cel albastru
Iar în luciul apei line, se-oglindeşte-acelaşi astru…
Mai suspină câte-un nufăr legănat pe-un vers de seară,
Amintindu-şi de poetul ce-i zâmbea odinioară.

Printre ramuri desfrunzite se ridică blânda lună,
Dinspre zarea-ntunecată, singuratic, cornul sună…
Şi bolnav de necuvinte, trist şi fremătând a jale,
Codru-şi toarce-a lui poveste-n taină, cu mişcări domoale.

Bate-un vânt de poezie cu parfum de floare-albastră,
Vin luceferii pe-o rază să-mi colinde la fereastră
Şi privesc cu întristare, cum sub bolta-nlăcrimată,
Ninge-o linişte durută peste teiul de-altădată…

2 gânduri despre „Eminesciană”

  1. „Bate-un vânt de poezie cu parfum de floare-albastră,
    Vin luceferii pe-o rază să-mi colinde la fereastră
    Şi privesc cu întristare, cum sub bolta-nlăcrimată,
    Ninge-o linişte durută peste teiul de-altădată…” Se simte izul Eminescian. Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la constantingavrilescu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s