Târziu

Se lasă înserarea… şi fremătând se-aude
„Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n ferești”
M-aşez la gura sobei, sub pleoapa iernii crude
Şi mă cufund, în taină, în lumea cu poveşti…

Pe tâmpla-mi obosită, o şoaptă necuminte,
Îmbrățişând tăcerea din gândul nerostit,
Mă poartă pe aleea cu doruri troienite
Şi ninge peste suflet... şi ninge viscolit...

Târziu, în poala lunii, născut din neguri coapte,
Îşi leagănă nesomnul un vis înaripat,
Când cetina brumată se-ascunde-n fald de noapte,
Iar stelele pe boltă aproape-au îngheţat.

*Versul citat aparține poetului Mihai Eminescu