Păstrez ca pe-o comoară-n inima-mi durută, O ultimă scrisoare ce mi-ai scris cândva... Sub lacrima ce-obrazul astăzi mi-l sărută, Nerepetate clipe trec prin fața mea... Şi te-ntâlnesc din nou pe-un colț de neuitare, Pe-aceeaşi bancă, unde timpul s-a oprit... Imaginea din suflet prinde iar să zboare, Spre-aleile pe care paşii-au amuțit. Mă-nvăluie încet un fald de doruri mute, Şi mă adăpostesc la umbra unui vis, Să sorb pe rând din prețioasele minute, Pe care depărtarea parcă le-a ucis. Te-mbrățişez mereu în gând şi-n amintire, Te port pe brațe-n zori şi-n ceas de asfințit Şi mă întorc tăcută pe-o-ndumnezeire, Pe care prima oară-n viață te-am zărit. Mai lasă-mi visul peste clipa ne-mplinită, Mai lasă şoapta să străbată prin abis, Ca un balsam ceresc pe aripa-mi rănită, Te-aştept să te întorci, aşa cum ai promis!
Violeta Andrei Stoicescu 
„Mă-nvăluie încet un fald de doruri mute,
Şi mă adăpostesc la umbra unui vis,
Să sorb pe rând din prețioasele minute,
Pe care depărtarea parcă le-a ucis. ” Frumos poem. Prețuire!
ApreciazăApreciat de 1 persoană