Uite, iar se lasă seara Pe străduța casei mele, Pe când luna suie scara, Printre străluciri de stele... Şi-ntr-o dulce legănare, Rândunele ostenite, După-a zilei provocare, Se întorc la cuib grăbite. Umbre negre, alungite, Desenează în tăcere, Siluete zgribulite, Ce se-aşază prin unghere. La a vântului chemare, Norii freamătă himeric Şi răstoarnă pe cărare, Valuri mari de întuneric. Dar privind albastra noapte, Simt că mă cuprinde teama, Parc-aud în juru-mi şoapte, Dacă îmi dau bine seama... Adu, Doamne, dimineața Pe străduța casei mele, Risipeşte grabnic ceața Din clepsidra clipei grele! Muguri albi, de reverie, Să-mi coboare dinspre zare, Peste-a nopții broderie, Cu lumină şi culoare!
Violeta Andrei Stoicescu 