Îmi odihnesc tăcerea în picurii de ploaie Când norii-şi plâng încet tristețile-n amurg. În şoapta-mi nerostită ascund poveri greoaie, Sub geana-mi obosită lacrimi repezi curg... O tristă simfonie, nelinişti îmi strecoară În nesfârşitul vals al stropilor grăbiți... Plouă mărunt în labirint de suflet şi afară, Şi paşii-mi port tăcut spre nicăieri, cuminți... Un foşnet lin se-aşterne în spațiul dintre gânduri, Ascult uimit durerea dorului vorbind... Săgeți de foc aruncă un fulger rânduri, rânduri, De întuneric noaptea-n goană jefuind. Las picurii să cadă c-o dulce sărutare, Solfegiul ploii-mi fuge năvalnic pe obraz, Iar cerul prea trudit de atâta frământare, Măcar o clipă ar cere norilor răgaz...
Violeta Andrei Stoicescu 