Nemărginire

Sub greutatea viselor 
cerul 
se surpă cu stele cu tot.
Mă strecor 
în luminişul speranțelor
suspendate 
între dorințe şi-mpliniri,
în nerăbdarea 
de a găsi
înțelesul ascuns 
al iubirii.
Iluzii coapte 
se deşiră în tăcere
pe potecile obosite 
de umblet.
Întunericul 
muşcă din rotocolul lunii,
în timp ce 
pleoapele zilei 
sorb raze albastre
desprinse din infinit,
amintindu-mi 
că dragostea
izvorăşte de-acolo, 
din nemărginit.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s