Trec în goană ani şi zile, trece vremea peste noi, Clipa vieții, zdrențuită, nu se-ntoarce înapoi... Dinspre mâine se aude glas de clopote-n surdină, Dinspre ieri, ca o chemare e-a Edenului grădină. Trec nelinişti spre niciunde, se grăbesc spre nicăieri, Zăbovesc în suflet taine îmbrăcate în tăceri, Mai rămân în urma noastră-atâtea drumuri neumblate, Se ascund în inimi doruri şi dorințe exilate. Cad în falduri neguri grele, e-ntuneric pe pământ... Vino, Doamne, de alungă umbra nopții c-un cuvânt! Din clepsidra veşniciei, toarnă-n piept la fiecare Stropi de-albastru, să-nsenine lumea asta, trecătoare!
Violeta Andrei Stoicescu 