Se lasă vremea peste noi

Trec în goană ani şi zile, trece vremea peste noi,
Clipa vieții, zdrențuită, nu se-ntoarce înapoi...
Dinspre mâine se aude glas de clopote-n surdină,
Dinspre ieri, ca o chemare e-a Edenului grădină.

Trec nelinişti spre niciunde, se grăbesc spre nicăieri,
Zăbovesc în suflet taine îmbrăcate în tăceri,
Mai rămân în urma noastră-atâtea drumuri neumblate,
Se ascund în inimi doruri şi dorințe exilate.

Cad în falduri neguri grele, e-ntuneric pe pământ...
Vino, Doamne, de alungă umbra nopții c-un cuvânt!
Din clepsidra veşniciei, toarnă-n piept la fiecare
Stropi de-albastru, să-nsenine lumea asta, trecătoare!